Nici nu ne putem inchipuii cat de repede a trecut timpul.Parca mai ieri eram in careul din curtea scolii, asteptand sa ne strige pentru a ne cunoaste invatatoarea. Clasa intai. Ce vremuri.
Acum , fiind boboci de liceu, ne gandim cum era sa fim copii, cum erau vremurile cand , in bancile noastre mari, paream niste furnici emotionate, care invatau tainele matematicii, abecedarului si stiintele naturii. Parca inca imi amintesc cartile in prima zi de scoala. Dar.. timpul a trecut. Acum suntem emotionati datorita noului necunoscut ,LICEUL. Oare va fi la fel? Oare ne vom bucura de anii de liceu asa cum parintii nostri spun ca s-au bucurat ? Ramane de vazut.
Au trecut ani in care ne-am distrat, ne-am certat si ne-am bucurat de copilarie. Nu ne gandeam nici macar o secunda la stresul examenelor pentru a ne califica la un liceu bun, liceul visurilor noastre. Gandul nostru era la jucarii, prieteni si distractie.
Ne-am maturizat , acum ne gandim cum sa ne cladim un viitor atat pentru noi , cat si pentru copii nostri. Am facut primul pas spre cariera dorita, un pas greu , obositor , pe care l-am trecut cu lacrimi in ochi ,si cu dorinta de a ramane mereu copii fara griji si nevoi .
Multi dintr-e noi au plans la ultimul cuvant al profesorilor , in ultima zi petrecuta in scoala generala. Chiar daca am iubit mai mult sau mai putin profesorii, pe multi ne-au macinat cuvintele lor , si le-am multumit prin aplauze si lacrimi scurse. Eu cel putin nu m-am oprit din plans, gandindu-ma ca ma voi despartii de colegii mei , cu care mi-am petrecut cei mai frumosi opt ani de zile. Nu m-am putut obisnui cu ideea ca nu ne mai intalnim la poarta scolii , nu o sa ne mai cerem temele unii de la altii, nu o sa mai radem de glumele si perlele spuse de unii colegi si nu in ultimul rand, nu ma pot obisnui cu ideea ca nu v-om mai fi COLEGI , ci doar amici, amicii unde stiu sigur ca voi avea intotdeauna un umar pe care sa plang , ca voi avea intodeauna o prietena cu care voi vorbi despre orice , fiind sigura ca nu v-a spune nimanui nimic despre discutia noastra , o persoana de incredere.
Si acum scriu cu lacrimi in ochi, si in vin in cap numeroase amintiri alaturi de cei mai buni colegi.
Ca ultim cuvant, doresc sa imi cer scuze pentru persoanele care s-au simtit prost datorita afirmarilor mele ne la locul lor ,pentru persoanele care le-am criticat fara motiv , si pentru cei de care , mai mult sau mai putin , cu mai multa voie sau mai putina, i-am batjocorit. O sa imi fie dor de toti , si sper ca , peste 20 de ani , sa ne intalnim si sa radem impreuna povestind despre nazbatiile din generala.
